germenii de grau, samburi plini de viata

Intr-o zi ploioasa de primavara m-am apucat de facut germenii. Am citit ca sunt plini de vitamine si dau bine si cu dieta, asa ca m-am apucat de treaba. Mai intai am ales graul: l-am cernut de praf si nisip si am scos din partile lemnoase si paie.

Dupa aceasta operatiune care dureaza destul de mult, asta in functie de cat grau veri sa faci, eu am facut cam 200 de grame ca n-am avut rabdare mare si nici timp si mi-a luat 15 minute, l-am spalat in mai multe ape, astfel ridicandu-se restul de mizerii care nu le-am scos initial si ramane doar boabele sanatoase.

Intr-o farfurie l-am lasat la moi acoperit cu apa si cam la 12 ore sau mai mult, depinde cum imi aduc aminte, scurg apa si adaugat alta. Dupa ce se inmoaie asa vreo 2 zile sescurge apa de tot si se lasa umed tot in farfurie undeva in bucatarie unde sa fie cald, bineinteles.

La fiecare 12-14 ore l-am umezit si scurs apa, iar dupa inca 2 zile a iesit o minunatie de germeni. Primii mei germeni. Sunt asa mandra de ei. Cand am vazut prima oara coditele nu mai puteam de bucurie.

Si dupa ce am gustat prima oara cateva boabe, gata, m-am indragostit de gust. Au un gust de primavara, de proaspat, de mladitze, nu stiu sa-l descriu dar sunt dulci si gustosi. Sa nu mai vorbim ca sunt si sanatosi.

Spor la germuit!:)))))))

Botezul la crestini-ortodocsi

Ieri, 5 martie, am fost la un botez la baietelul prietenei mele dragi Camy. Am plecat de acasa cam cu inima stransa pentru ca la alt botez la care am mai fost m-am emotionat atat de tare ca mi-au dat lacrimile. De data aceasta nu insa, am fost vesela, m-am miscat tot timpul, am facut glume, poze, bezele. Apoi am mers la masa sa-l serbam cum se cuvine pe noul crestin Robert Ionel. Am servit un paharel, ne-am discutat problemele unul altuia, ca la masa de oameni intelectuali. Ce mult imi doresc si eu un copil am realizat si aseara si in seara asta cand ma uitam la Robert cum scotea limbuta si radea la mine si ma apuca cu manuta lui de degetul meu. Am ajuns la o prima concluzie cu problema mea: ne nastem cu aceasta dorinta, suntem programati genetic si este foarte greu sa depasim aceasta dorinta care vine din subconstientul uman.

copilul dorit

Salut! Vine o zi in viata fiecarui om cand simte ca lipseste ceva. Acel om sunt eu.
Sunt casatorita de 3 ani si am ajuns sa imi pun intrebarea: Vreau un copil?
Stiu, sunt directa pentru ca asa am fost si caracterul meu se schimba si nu prea.
Sunt o fire incapatanata si in acelasi timp usor influentabila, iar acest blog poate fi ora mea de terapie. Nu stiu cum vine chestiunea asta ca nu am fost niciodata la un terapeut, dar in imaginatia mea va fi.
Intrebare: Cum ajung oamenii sa isi doreasca urmasi?
De vina o fi perpetuarea speciei, dar cand te gandesti ca suntem aproximativ 7 miliarde pe planeta, totusi poate vrei sa o lasi sa mai respire. Si totusi, vrei. Da, vreau! Dar, exista si un dar, de ce vrei?
La un moment dat in viata lumea din jurul tau incepe sa puna marea intrebare: Tu cand te mariti? si inevitabil ajungi si faci si pasul asta, dar mai urmeaza o intrabare: Copii nu faci? De fiecare data cand mi se adresau aceste doua intrebari intr-o forma sau alta mi se ridica parul pe ceafa. Gura lumii iti ajunge undeva pe nervul coloanei vertebrale responsabil cu ridicarea parului. Eu poate "nici nu ma gandeam la asa ceva". Cum sa nu ma gandesc?! Doar asa este societatea asta a noastra creata pentru ca de la o varsta frageda, daca nu chiar din fasa, sa fii indrumat spre a face ce trebuie si cum trebuie. Cum?! ai ajuns la varsta asta si nu ai copii?! uite, vezi! nu ai facut pana acum, din cauza asta nu mai poti ramane gravida! Asta fiind un alt subiect de discutie terapeutica.
Momentan atat! Astept replici! Te pup! Muah!